In the dark I see your face painted on a star...
I bend my knee again and scream at Heaven!
Colors always reminded me of who we are,
But colors are turning into black again...

The clouds are gathering, killing my only hope...
What for should I want to live?
Knives are falling, cutting of love's rope
But they remind me of what I have to give...

I'm waiting for the dawn to light my way,
But no light is coming down on me...
I am empty, but I'm whispering your name
Hoping you'll hear me over the dark sea.

Hopeless tears are gone away from now
Because eternal night is gone away!
I spread my wings to fly, you showed me how
And fly to you to make the nights like days.

Sun is rising once again on the sky of my sorrow
Time is stopping, nights are shinny too...
Today's not just the day before tomorrow,
Today's the day I realised that I love you!

The sun has set on death...

The sun is now setting on death...
I can no longer please my soul with the wonders of life.
Trapped inside my own malicious toughts,
I've fallen...

I'm fallen...
Can't go back to my old thinking.
No light, no hope, in this hell of mankind's making.
Is nothing here but anguish and grief...
Trapped inside my own malicious toughts,
I've fallen...

I'm fallen...
Naked in the cold of the night, I wait...
I'm waiting...time seems eternal...
Waiting for a sign from the tyrant far above in the sky...

But I can't see nothing...
The Darkness infested my mind, body and soul...
Can't see nothing, but evil and rage.
Because I'm trapped inside my own malicious toughts,
Because I've fallen...

Darkness guided me through the ash of outnumbered corpses,
Hellspawned demons took my hand and told me:
"There's no salvation under His control.
Don't waste your breath with imaginary words to salvation!
There is no escape, only a pitiful shade of God!"

But in the emptiness of my soul grew a new hope...
I've saw you...
A beautiful angel with black hair...green eyes...white skin...
You've smiled on me and I knew that God heard my pray...
You've took my hand and pull me out of that nightmare.
Hellspawned demons screamed loudly:
"Come back, come back! You're not worthy the gift of life!"
They screamed that you're lying...

But I didn't care...

You took me from the deepest holes to the highest mountains,
You gave me back my holliness,
You killed the dark side of my toughts,
You gave me back the gift of life!

No more I will be naked in the cold of the Darkness...
No more I will see only death and terror...
No more I will be trapped inside my own toughts...
I'm fallen no more...

The sun has set on death...
But now is rising once again....

Atât de mulţi... şi totuşi singur.
Şi plouă... Privesc spre cerul înnorat.
Strig către cer, un strigat de durere,
Şi vreau un semn că nu am fost uitat...

Ploaia contiună să cadă pe solul ars.
Dar niciun semn... mai vine oare?
Întuneric... tună...
Şi plouă tot mai tare.

Dar m-am obişnuit.
E întuneric, dar nu îmi mai e frică.
Acel semn divin întârzie s-apară,
Iar în fereastra stropi de ploaie încă îmi mai pică...

Mă regăsesc acum în întuneric,
În rău, desfrâu şi în păcat.
Însă refuz să cred până si-acuma
Că eu de Dumnezeu am fost uitat...

Dar norii se adună tot mai tare.
Nu mai există zâmbet, nici frumos,
Morţii încep să iasă din morminte,
Lipind cu sânge trupul, os cu os...

Acum pricep, a început Războiul...
Un conflict vechi de o eternitate
Între tiranul fără pic de milă
Şi cel Preabun, acel ce vede toate...

Văd foc în ceruri, văd demoni pe pământ,
Cu cranii-n flăcări si trup dezgolit,
În legiuni de zeci de milioane
Un şir de diavoli fără de sfârşit...

Nu mai există trup, nu mai există suflet,
Nu mai există om, nu mai există viaţă.
Acum există numai foc şi moarte
Pe acest pământ fără speranţă...

Şi mă trezesc. A fost numai un vis.
Mă uit la ceas, aproape ora două.
Privesc puţin uimit pe geam afară,
Şi ceru-i negru... Şi afară plouă...

Intuneric...
nu pot sa vad,
Soarele s-a ascuns intre nori.
Fara lumina, fara nimic...
singur...in intuneric.

Intuneric...
afara ploua...
nimic nu e la fel ca inainte.
O lume cruda, o natura ostila...
sunt singur, pierdut... in intuneric.

Dar iata ca in aceeasi zi ploioasa
o raza de lumina apare deodata.
Orbit de stralucirea ei, n-am putut privi la ea...
Dar ea mi-a spus
cu un glas dulce si bland:
"Nu-ti fie teama, sunt aici acum!"

Mi-am ridicat incet privirea,
inca neobisnuita cu o asemenea frumusete,
iar printre razele stralucitoare te-am vazut pe tine:
un inger bun, intr-o lume cruda, intr-o natura ostila...

Mi-am racapatat zambetul, speranta
pierdute de mult timp.
O fericire enorma m-a cuprins...
Nu mai eram singur, nu mai eram in intuneric.
Eram special...
luminat de o raza de soare intr-o zi ploioasa.
Te aveam pe tine...
un inger bun intr-o lume cruda, intr-o natura ostila.

Un cadru feeric, o lume perfecta...
Plina de zambet, plina de flori,
Un camp cu mult soare, un cer fara nori,
Un cadru feeric, o lume perfecta...

Un cardu sinistru, o lume morbida...
Insetata de suferinta semenilor sai,
Pamant fara speranta, plin de oameni rai,
Un cadru sinistru, o lume morbida...

Prins intre doua lumi, trebuie sa aleg.
Un om fara suflet, sa fac numai rau?
Un om ce-i aproape de prietenul sau?
Trebuie s-aleg calea pe care sa merg.

Ajut totdeauna pe prietenul meu...
Insa cine oare ma ajuta pe mine?
Cine mi-ar da mieo bucata de paine?
Cine-ar fi langa mine atunci cand mi-e greu?

Sa fiu fara suflet, sa fac numai rau...
Sa nu ajut deloc pe cel de langa mine,
Sa uit ca odata el mi-a facut bine.
Dar pot oare sa uit de Dumnezeu?

Mi-e greu sa aleg, am multe in gand.
O lume in flacari sau o raza de soare?
Mereu tot aud ca speranta nu moare
Si sper... dar, totusi, pana cand?

Aleg rautatea, un drum spre pierzare.
Nu am nici un tel, nu am nici un scop,
Nu merit un suflet, nu merit un corp,
Insa pe mine lumea ma merita oare?

Ma simt mult mai bine, parca-am inviat.
Soarele-apune, natura se stinge,
Cerul varsa continuu doar lacrimi de sange
Plangand decaderea unui suflet curat.

Sa ard jos, in flacari, e destinul meu,
Sa fac numai rau, o viata-n pacat,
Sa uit ca odata voi m-ati ajutat,
Insa pot oare sa uit de Dumnezeu?

Inca te mai simt,
desi nu te-am atins niciodata...
inca te ma vad,
desi ochii mi-au fost orbiti de intuneric...
inca te mai aud,
desi urechile mi-au asurzit de atata liniste.

Legat in lanturile singuratatii
intr-un desert al rautatii si urii,
sub soarele dogoritor trupul meu arde...
sunt predestinat sa trec in uitare...
Viermii musca lacomi din trupul meu putred,
soimii imi sfasie carnea deja otravita.

O ploaie lina ma racoreste.
Un inger bun ma atinge calduros.
Dar clipesc si toate acestea dispar...
nu-s racorit decat de picaturi de sange...
nu-s atins decat de soimi si viermi.

O viata pentru o moarte,
o moarte spre o alta viata.
Carne va creste pe oasele mele,
ochii mei vor cunoaste lumina
urechile mele vor auzi sunetul naturii...
Atunci te voi putea simti, vedea, auzi... din nou...

din nou...