Inca te mai simt,
desi nu te-am atins niciodata...
inca te ma vad,
desi ochii mi-au fost orbiti de intuneric...
inca te mai aud,
desi urechile mi-au asurzit de atata liniste.

Legat in lanturile singuratatii
intr-un desert al rautatii si urii,
sub soarele dogoritor trupul meu arde...
sunt predestinat sa trec in uitare...
Viermii musca lacomi din trupul meu putred,
soimii imi sfasie carnea deja otravita.

O ploaie lina ma racoreste.
Un inger bun ma atinge calduros.
Dar clipesc si toate acestea dispar...
nu-s racorit decat de picaturi de sange...
nu-s atins decat de soimi si viermi.

O viata pentru o moarte,
o moarte spre o alta viata.
Carne va creste pe oasele mele,
ochii mei vor cunoaste lumina
urechile mele vor auzi sunetul naturii...
Atunci te voi putea simti, vedea, auzi... din nou...

din nou...